Leapșa cea de toate zilele

…că-n fiecare zi văd că mai apare una. Mie-mi plac lepșele, deși n-am mai completat niciuna până acum. Unii scriu câte un cuvânt la fiecare, eu am zis să profit ca să-mi exersez imaginația prin răspunsurile astea. Unele sunt scurte și la obiect, altele-s neserioase, altele sunt gândite și-ntoarse pe toate părțile.

Mulțumesc, Teo și Burete, pentru că mi-ați trimis leapșa!

Dacă eram un anotimp, eram primăvara. Că-i dezmorțirea după iarnă, că e cald și nu e vară.

Dacă eram o lună, eram aprilie, atunci când intri de-a binelea în primăvară, încă mai poți să porți sacouașe și jachete, dar nu-i bai nici dacă le dai jos și rămâi în mânecă scurtă.

Dacă eram o zi a săptămânii, eram sâmbătă. Cine alege o zi din timpul săptămânii ar face bine să aibă o explicație convingătoare.

Dacă eram o parte a zilei, eram partea stângă. Asta e mereu nedreptățită și, hai să recunoaștem, stângacii au ceva cool. Plus că, dacă așezi ziua pe o axă orizontală, partea stângă ar fi începutul, deci dimineața. Așa că nu m-am abătut prea rău de la ce se cerea la punctul ăsta.

Dacă eram o virtute, eram aceea de a avea o groază de virtuți. Serios acum, a citit cineva definiția la ”virtute”? Că eu m-am plictisit din primele trei cuvinte. Oricum, cel mai mult mi-a plăcut aia în care virtute înseamnă și ”castitate, curățenie”. Ce-i drept, mi-ar plăcea să fiu castitate. Dar nu prea mult timp.

Dacă eram o planetă, eram Jupiter, asta doar pentru că-mi plăcea de tiza ei din Sailor Moon.

Dacă eram un lichid, eram un vin bun, să fac fetele să râdă și să vorbească tare și băieții să facă ochii mici și să clipească greu.

Dacă eram o stare a vremii, eram vremea să bem un vin. A se observa o oarecare constanță în preferințe.

Dacă eram un instrument, eram o cheie franceză. Nu știu cum arată, dar eu mi-o imaginez cu o bonetă pe cap, ochelari negri de soare și cu o cafea și un croissant în față; și-ntrebând întruna lumea dacă vrea să se culce cu ea.

Dacă eram un sentiment, nu mai scăpai de mine.

Dacă eram un gest, eram ăsta.

Dacă eram un sunet…aici am două opțiuni:

• fie ăla făcut de frunzele uscate care ți se turtesc sub pantofi toamna (ah, ce-mi place!),
• fie cântecul cocoșului dimineața. Zău că-mi place, îmi amintește de țară, de bunici, și-mi imaginez cum se aprinde câte o lumină în fiecare casă pe rând, pe la 5-6 dimineața, așa…leneș.

Dacă eram un cântec, eram unul lăutăresc. Cel mai trist din lume, să se lase o liniște aproape de mormânt când mă anunță lăutarul, iar singurul sunet să fie cel al paharelor pe care mesenii le lasă din mână și le așază în așteptarea viorii și a țambalului. Toți bărbații, din bodegă sau restaurant, să-nghită-n sec după tristețea pe care urmează să le-o cânt, să-și pregătească ochii să tremure de la lacrima aia, una singură, aia care-ți dă fiori și-ți face nasul să usture un pic. Iar femeile să-i privească cu ochi blânzi. Și când în sfârșit încep să fiu cântată, să le-aduc haos. Haos și jale pe dinăuntru. Să-și amintească de tot: de femei, de tinerețe, de buze furate și iubiri ratate, de mamă și cum ar mai vrea să fie strânși la piept, de tată și de sfaturile care ce bine-ar fi acum să fi fost urmate, de vremuri line și prietenii cu care se țineau de șotii. La refren să-și miște buzele pe vorbele mele și să privească fix la ăl de mă cântă. Să simtă lacrima aia. Iar femeile să le ia mâna-n mâna lor fără să-i privească. Și toată asta să dureze doar câteva minute. Ei să fie atât de pierduți încât să nu mai știe dacă le-a plăcut sau nu. Și-n secundele alea în care țambalul e din ce în ce mai rar și în care paharele sunt ridicate din nou de pe masă, bărbații să revină la zâmbit. Și să-și sărute femeile. Și să știe că și data viitoare când mai vin, pe lângă horele și cântecele pe care se iscă adevărate concursuri de chiuit, ei se întorc, de fapt, pentru mine. Zău că asta aș fi. Voi știți ce frumos cânta nenea ăsta?

Dacă eram un simbol, eram o busolă. Eu știu de ce, dar nu e aici locul pentru o explicație și mai lungă decât la punctul de mai sus. Și mai știe și Anca.

Dacă eram un oraș, eram un oraș mic pe lângă mare, (știu, vei spune, ce alăturare de cuvinte, dar nu mi-am dat seama de jocul ăsta decât după ce am terminat și m-am apucat de recitit) dar nu foarte aproape, ci să trebuiască să mergi cu bicicleta pe un drum izolat ca să ajungi la plajă. Iar casele și blocurile să fie cu vreo două-trei etaje și fiecare fereastră să aibă balconașe cu flori care atârnă până aproape de stradă și fiecare apartament să aibă terasa lui, cu două scaune și o masă cu o sticlă de vin. Clădirile să fie atât de apropiate una de alta încât să pară îngrămădite. Vecinii să se salute de la balcon dis-de-dimineață; doar ăia pe care-i placi și cu care schimbi două vorbe când te duci la magazin. De ăia antipatici să te ascunzi pe terasă cât îți citești ziarul. Să fiu orașul ăsta, aș fi în Spania, pe lângă Barcelona. Ole!

Dacă eram un gust, eram ăla de prima cireașă din sezon.

Dacă eram o aromă, aveam formă de abur și mă plimbam din bucătărie-n toate camerele. Sau asta e numai în reclame?

Dacă eram o culoare… hmm, sunt fată și trebuie să aleg din una, două, trei…vreo 10-12 culori identificabile de toată lumea și alte 35422 de nuanțe? O să ia o veșnicie.

Dacă eram o parte a corpului, eram un umăr. Doar pentru că e sexy.

Dacă eram un drog, eram… Nu știu despre ce vorbiți. Eu însămi sunt un drog.

Dacă eram un accesoriu, eram cerceii ăia de aur, primii pe care mi i-a înfipt mama în ureche de mult timp am crezut că m-am născut cu ei. Să apar în toate pozele de la grădiniță până prin gimnaziu și să fac tinerele de rușine.

Dacă eram un produs de machiaj, eram un tuș negrru! Să fie doar foarte puține cele care chiar să știe cum să mă folosească fără să se măzgălească. (Fetelor, așa e, nu? Chiar e greu să te dai cu tuș la ochi, nu sunt singura care vrea să tragă o linie dreaptă și în schimb desenează munți pe pleoape…nu?)

Dacă eram o materie, eram matematică sau chimie, să-i fac pe toți să pice.

Dacă eram un personaj din desene animate, eram Bobby. Poate mulți n-o să fie de acord cu mine, ca Florin , dar eu zic că puștiul rula. Plus că, na. Pe sub apă peștii nu put, nu?

Dacă eram o formă, eram o formă de brioșe!

Dacă eram un număr, eram unul rotund. Să se-nțeleagă ce se dorește.

Dacă eram o mașină, eram o mașină imensă de făcut baloane de săpun. Și dacă ar putea fi și condusă, ca una adevărată…pff, Bucureștiul ăsta ar fi cu totul altfel!

Dacă eram o haină, eram una ușor de dat jos. Na, pentru mine, să câștig timp, nu vă gândiți la alte alea.

Eu sunt curioasă ce răspund la leapșa asta Roxana, Anca, Ipasel, Madalina și Ioana. Ah, și tu, Florin!

Sursă foto: zău că nu mai știu.